Aproape 9.000 de flacoane de Remdesivir, distribuite în 94 de spitale

Aproape 9.000 de flacoane de Remdesivir, distribuite în 94 de spitale

Ministerul Sănătății a anunțat, marți, că a trimis în spitale o nouă tranșă de Remdesivir, medicamentul necesar în tratarea pacienților infectați cu Sars-Cov-2.

“Ministerul Sănătății a distribuit o nouă tranșă de Remdesivir în unitățile sanitare cu paturi care au în tratament pacienți infectați cu SARS-Cov-2.

Este vorba despre 8570 de flacoane de Remdesivir de 100 mg din stocul existent.

Medicamentul a ajuns în 94 spitale din toată țara pentru tratarea pacienților infectați cu SARS-Cov-2 cu forme medii de boală”, informează oficialii MS.

Criteriile de repartizare ale medicamentului au ținut cont de necesarul minim de flacoane/pacient tratat și de numărul pacienților internați, confirmați, în secții și în ATI care necesită administrare.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!