fbpx

Comitetul de urgenţă al OMS, convocat joi pe tema variolei maimuţei

Comitetul de urgenţă al OMS, convocat joi pe tema variolei maimuţei

Image
Image

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va convoca joi o reuniune a comitetului său de urgenţă pentru a evalua dacă variola maimuţei trebuie considerată o "urgenţă de sănătate publică internaţională", informează Agerpres citând DPA.

Experţii independenţi vor examina dacă lumea trebuie alertată cu privire la o ameninţare crescândă pentru sănătate, iar rezultatele deliberărilor acestora nu sunt aşteptate înainte de vineri.

Desemnarea unei urgenţe de sănătate publică de importanţă internaţională nu are consecinţe practice imediate dincolo de o mai mare vigilenţă din partea oamenilor şi guvernelor.

OMS a declarat noul coronavirus o urgenţă de sănătate publică de importanţă internaţională la 30 ianuarie 2020.

Comitetul ONU pentru variola maimuţei este compus din aproximativ 12 oameni de ştiinţă.

Deşi boala, care se răspândeşte prin contact fizic, a circulat în Africa de ani de zile, ea a provocat agitaţie la nivel internaţional din cauza recentului său focar în mai multe ţări în care nu mai fusese semnalată niciodată.

Potrivit responsabililor medicali, focarul pare să fie concentrat în rândul bărbaţilor care au avut relaţii sexuale cu mai mulţi alţi bărbaţi.

Deşi uneori mortală, variola maimuţei este tratabilă, iar majoritatea pacienţilor infestaţi se recuperează în câteva săptămâni, fără tratament.

 

Sursă foto voanews.com.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!   

 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.