Măsuri speciale, în timpul perioadelor de ger. Echipajele de la Ambulanță cutreieră Ploieștiul, seară de seară, pentru a găsi persoanele fără adăpost

ger măsuri ambulanță

Serviciul Județean de Ambulanță Prahova ia măsuri speciale în perioadele cu temperaturi foarte scăzute. Echipajele cutreieră orașul, pentru a găsi eventualele persoane care au nevoie de adăpost. Județul se află sub cod galben de ger.

Măsurile sunt aplicate încă dinainte de Crăciun, a precizat conducerea SAJ Prahova.

„În conformitate cu Dispoziția Secretarului de Stat DSU nr. 564/16.02.2025, precum şi cu activitățile prevăzute în «Procedura pentru prevenirea deceselor prin hipotermie a persoanelor fără adăpost la nivelul SAJ Prahova», începând cu data de 23.12.2025, in intervalul orar 20:00-23:00, echipajele de transport neasistat (formate exclusiv din ambulanțieri) vor desfăşura acțiuni de monitorizare și intervenție pe un traseu prestabilit la nivelul municipiului Ploiești”, menționează reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță.

Traseul, cu o lungime de 22 de kilometri, pornește de la sediul SAJ, din Șos. Vestului, și include:

  • Gara de Vest (zona barierei Strejnic şi zona stației electrice)
  • Gara de Sud
  • Centrul de Asistență Socială Astra
  • Piața Mihai Bravu (zona pieței şi zona supermarketului Lidl)
  • Zona Centru
  • strada Ostașilor
  • strada Greuceanu
  • strada Soarelui
  • strada Ion Maiorescu
  • zona Catedrala Sf. Ioan
  • Bd. Republicii 
  • zona parcului McDonald's
  • str. Camelici
  • Supermarket Kaufland
  • str. Sg. Gheorghe Mateescu
  • str. Cirezarilor

„Prin aceste măsuri se urmăreşte identificarea, evaluarea şi sprijinirea persoanelor fără adăpost aflate în situații de risc, precum şi facilitarea accesului acestora la servicii medicale şi sociale, atunci când situația o impune”, a precizat conducerea SAJ.

De asemenea, serviciul intervine și în urma solicitărilor venite de la cetățenii din județ

„Autoritățile fac apel la cetățeni să sesizeze orice caz de persoane aflate în dificultate din cauza temperaturilor scăzute”, a mai transmis SAJ Prahova.