Proiect european de 8,4 milioane de lei pentru dotarea Spitalului Judeţean Ploieşti

Proiect european de 8,4 milioane de lei pentru dotarea Spitalului Judeţean Ploieşti

Consiliul Judeţean Prahova a aprobat, în şedinţa de miercuri, un proiect vizând investiţii de aproape 8,4 milioane de lei la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Cererea de finanţare este depusă în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare.

Practic, conform acestui proiect, unitatea medicală ar putea beneficia de fonduri europene pentru dotări, banii urmând să vină atât pentru decontarea unor achiziţii deja făcute, pornind de la materiale de protecţie, cât şi pentru achiziţii de aparatură medicală nouă, a explicat managerul spitalului, dr. Bogdan Nica. Proiectul este strict legat de pandemia de coronavirus, vizând "dotarea cu echipamente medicale şi de protecţie medicală, în vederea prevenirii extinderii infectării" şi pentru tratarea pacienţilor infectaţi. În esenţă, ideea legată de acest proiect european există din septembrie 2020, cererea de finanţare în cadrul POIM a fost depusă tot atunci, de către vechea administraţie, votul din şedinţa de acum a Consiliului Judeţean venind mai degrabă ca o formalitate, pentru oferirea unei solicitări de clarificări, aprobarea cheltuielilor aferente estimate şi a parteneriatului cu Spitalul Judeţean, cu două zile înainte de termenul de depunere a cererilor de finanţare de la UE.

Conform anexei care a însoţit proiectul de hotărâre, spitalul solicită fonduri europene pentru decontarea unor cheltuieli deja realizate sau realizarea de cheltuieli noi, incluzând achiziţia, printre altele, a patru ventilatoare, zece paturi de terapie intensivă, zece nebulizatoare pentru dezinfecţie, unui analizator electrochemiluniscenţă şi unui analizator automat hemoglobină glicozată. De departe cea mai mare alocare, 5,75 din totalul de aproape 8,4 milioane, ar urma să fie pentru achiziţia unei unităţi CT media scan inovative de urgenţă, mai arată documentaţia tehnică aferentă proiectului de hotărâre. Aceasta ar urma să ajungă la Secţia Boli Infecţioase.

Image
Image
Image