Telefonul Copilului, 17 ani de la înfiinţarea numărului unic la nivel european

Telefonul Copilului
Sursa foto: Asociaţia Telefonul Copilului
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Aproape trei sferturi (72,7%) dintre apelurile din 2023 la Telefonul Copilului - 116 111 - au expus probleme psiho-emoţionale.

42,6% dintre copiii care au exprimat probleme psiho-emoţionale au vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Telefonul Copilului, citat de AGERPRES.

“Asociaţia Telefonul Copilului oferă consiliere specializată şi colaborează cu instituţii relevante pentru acele situaţii care impun intervenţie în regim de urgenţă. Numărul apelurilor către 116 111 continuă să crească an de an. Mai mult, cazuri în care viaţa copiilor a fost pusă în pericol şi-au găsit rezolvarea la doar un apel distanţă, la 116 111.”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului, Cătălina Surcel.
România a fost cea de-a treia ţară din Uniunea Europeană care a pus la dispoziţia copiilor numărul unic de asistenţă 116 111, conform dispoziţiilor Deciziei Comisiei Europene prin care s-a instituit în sarcina statelor membre obligativitatea de a rezerva numărul de telefon 116 111 pentru serviciul “Telefonul Copilului”.

La nivel european, serviciile Telefonul Copilului oferă consiliere unui număr de peste un milion de beneficiari. Începând din perioada pandemiei, problemele de sănătate mintală constituie principalul motiv pentru care copiii solicită consiliere la linia unică europeană de asistenţă 116 111. 

 

Image