“Canalul de Urgenţă”, mecanism prin care se asigură medicamentele pentru pacienţi, a fost activat

Urgenţă
Sursa foto: Depositphotos
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

„Canalul de Urgenţă”, realizat de Colegiul Farmaciștilor din România și Compania Națională UNIFARM, stabileşte acțiuni concrete de asigurare a tratamentului/ continuității tratamentului pentru pacienți.

Colegiul Farmaciștilor din România și Compania Națională UNIFARM, companie strategicã a statului român, au încheiat un Protocol de colaborare pentru a veni în sprijinul pacienților din România. Parteneriatul se referă la implementarea unui mecanism de colaborare şi comunicare, prin care se stabilesc acțiuni concrete de asigurare a tratamentului/continuității tratamentului pentru pacienți, se arată în comunicatul emis de Colegiul Farmaciştilor.

Colegiul Farmaciștilor din România, în calitate de partener oficial al proiectului creat de către UNIFARM, „Canalul de Urgenţă”, îşi propune sã se faciliteze accesul la medicamente care nu sunt disponibile în cantități suficiente pe piața farmaceutică din România. Acest sistem a fost conceput pentru a pune la dispozitia pacienților, în mod suplimentar și opțional, tratamentul necesar, în timp real, pentru îmbunătățirea stării de sănătate sau chiar salvarea vieții acestora.

„Canalul de Urgenţă” este o modalitate concretă, pragmatică și concisă de a asigura tratamentul/continuitatea tratamentului pacienților români. Programul funcţionează pe tot teritoriul României și include atât zona de spitale publice sau/ și private cât și zona de retail (farmacii).

„Canalul de Urgenţă” este destinat doar acelor medicamente care nu sunt disponibile în cantități suficiente, din motive de producție sau comerciale şi este un canal suplimentar opțional, pus la dispoziție farmaciilor și spitalelor, în scopul asistenței de sănătate publică.

„Canalul de Urgenţă” funcționează printr-un call-service, dispune de personal de specialitate dedicat, putând livra medicamente esențiale pacienților români, într-un termen scurt, pe baza comenzilor justificate (conform dispozițiilor art. 1 lit. b din Ordinul MS nr. 269/2017 privind obligația de a asigura stocuri adecvate și continue de medicamente. Prețul de distribuție al medicamentelor este cel legiferat, aprobat și publicat în CANAMED, fără costuri suplimentare pentru farmacie, spital sau pacient, se menţionează în comunicat.

 

Image