22 aprilie: Ziua Planetei Pământ se sărbătoreşte pentru cea de-a 50-a oară

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ziua Pământului se sărbătoreşte pe 22 aprilie din 1970, în urma unei iniţiative care şi-a propus să aducă în discuţie protejarea mediului.
Potrivit MEDIAFAX, în prezent, 193 de ţări fac parte din reţeaua care marchează aniversarea planetei noastre.
Tema Zilei Pământului 2019 este "Protejaţi-ne speciile" (Protect Our Species), în încercarea de a atrage atenţia asupra animalelor aflate pe cale de dispariţie. Organizatorii acţiunii globale spun că 40% dintre cele 11.000 de specii de păsări din lume înregistrează scăderi ale populaţiei, iar 75% din recifele de corali sunt în pericol.
Ziua a fost marcată în primele două decenii de după declararea ei numai în Statele Unite ale Americii. Abia în anul 2009, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ şi ca expresie comună a dorinţei tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat şi mai verde.

Image