Final de săptămână plin de petreceri în Prahova. Festivalul Ţuicii începe vineri la Văleni

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Finalul acestei săptămâni aduce petreceri câmpeneşti în trei localităţi din Prahova. Comuna Ceraşu îşi sărbătoreşte ziua localităţii, cu muzică, paradă populară şi preparate tradiţionale, la Măgureni e programat Târgul de Toamnă, iar la Vălenii de Munte se deschide vineri tradiţionalul Festival al Ţuicii.

Evenimentul de la Vălenii de Munte, ajuns la ediţia cu numărul 22, debutează vineri, de la ora 14.00, cu un spectacol în aer liber susţinut în piaţa centrală a oraşului de către mai multe ansambluri folcorice profesioniste şi formaţii artistice de amatori. Tot atunci va avea loc şi recoltarea probelor pentru concursul "Cel mai bun producător de Ţuică", a anunţat Primăria Vălenii de Munte. De la ora 16.30, într-un cadru festiv, e programată Gala Cetăţenilor de Onoare, la Centrul Cultural "Nicolae Iorga", pentru ca de la 18.00 distracţia să revină în piaţa oraşului, unde are loc deschiderea oficială a târgului de produse agricole şi meşteşugăreşti. La 19.00 începe un spectacol artistic susţinut de artişti consacraţi, mai promite administraţia locală, care a anunţat că programul zilei de sâmbătă include un nou rând de spectacole folcorice, de la 14.00, un spectacol susţinut de artişti consacraţi, de la 18.30, şi un foc de artificii, de la 22.30. Târgul de produse tradiţionale se deschide de la ora 10.00. La fel şi duminică, în a treia zi a festivalului, când programul mai cuprinde premierea celor mai buni producători de ţuică, de la 12.00, şi un nou rând de spectacole folclorice de la 14.00 şi 18.30.

Pe scenă vor urca, în cele trei seri, printre alţii, Irina Rimes, Anna Lesko, Petrică Mâţu Stoian, Emilia Ghinescu şi Taraful Ionel Tudorache.

Nu departe de Vălenii de Munte, în comuna Ceraşu sunt zilele localităţii, sărbătorite în mod tradiţional aproape de Sfântul Dumitru. Evenimentul debutează la prânz, cu o paradă a portului popular.

În Măgureni este programat, în perioada 26-27 octombrie, Târgul de Toamnă, ajuns în acest an la ediţia cu numărul 15.

Image