Florin Piersic a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Iaşiului

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Florin Piersic, invitatul special al celei de-a zecea ediţii a Festivalului Serile Filmului Românesc de la Iaşi, a primit, în cursul serii de miercuri, titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi, ocazie cu care marele artist a spus că, în oraşul celor şapte coline, se simte "acasă".

Potrivit AGERPRES, Florin Piersic a mărturisit celor prezenţi că i-ar plăcea ca în Piaţa Unirii, unul din simbolurile Iaşiului, să aibă o statuie, asemeni domnitorului Alexandru Ioan Cuza, şi să ofere autografe.

"E o onoare mare pentru mine să fiu Cetăţean de Onoare al Iaşiului. Sunt şi al Timişoarei, sunt şi al Clujului, dar nu ştiu cum să vă spun, aici mi-a plăcut tare pentru că eu în film l-am jucat pe Cuza Vodă. Şi uite-l pe Cuza Vodă aici lângă mine. Aţi văzut statuia? În ziua în care în locul statuii voi fi pus eu, ce mi-ar plăcea să fiu în locul statuii şi să stau aici 20 de ore din 24, dumneavoastră să-mi daţi o rentă lunară şi eu să stau şi să dau autografe. (...) Nu uitaţi că eu am fost şi sunt şi cetăţean al Iaşiului. Şi asta nu vă spun pentru că aveţi dumneavoastră un public extraordinar, că tot Iaşiul e nemaipomenit. Este! Am motive să vă spun asta pentru tot ceea ce am văzut şi am simţit în acest oraş", a spus publicului Florin Piersic.

Timp de cinci zile, în cadrul celei de-a zecea ediţie a Festivalului Serile Filmului Românesc, ediţie dedicată lui Florin Piersic, vor fi prezentate 40 de producţii cinematografice şi 50 de evenimente, în prezenţa a peste 80 de invitaţi. În cadrul ediţiei din acest an a SFR vor fi şapte secţiuni: "Retrospectiva Florin Piersic", "Cele mai bune filme ale anului 2018/2019", "Centenar", "Premieră", "Documentar", "Filme cu cei mai mulţi spectatori" şi Scurtmetraj - "S'Curte şi la FIX".

"Retrospectiva Florin Piersic" include filmele "De-aş fi... Harap-Alb", "Haiducii lui Şaptecai", "Elixirul tinereţii", "Pintea", "Colierul de turcoaze" şi pelicula "Paraşutiştii", care va fi proiectată în deschiderea festivalului.

În cadrul SFR sunt proiectate şi câteva documentare în premieră, printre care "Maria - inima României", un film documentar despre tot ceea ce a însemnat Regina Maria pentru noi, filmul "Cap şi pajură" al lui Constantin Tănase, documentarul "Muzica rănilor de război". Totodată, în cadrul SFR este prezentat marelui public şi primul film 3D documentar care s-a făcut în România: "Guvernul copiilor", regizat de Ioana Mischie, despre cum văd tinerii, copiii, cum poate fi condusă această ţară într-un mod mai bun.

Pe lângă filme în premieră, în cadrul SFR sunt organizate şi o serie de alte evenimente - expoziţie de fotografie cu Florin Piersic de când era copil până la această vârstă, un cineconcert dedicat lui Dem Demetrescu, precum şi un concert cu Damian Drăghici & Brothers.

Sursp foto Ziarul de Iași.

Image