Michelle Obama va lansa o a doua carte în luna noiembrie

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Michelle Obama, fosta primă doamnă a Statelor Unite, a anunţat publicarea celei de-a doua cărţi la aproape un an de la demararea unui turneu impresionant de promovare a volumului său de memorii prin evenimente desfăşurate pe întreg teritoriul american, în prezenţa unui public numeros, informează DPA, citată de AGERPRES.

Intitulată ''Becoming: A Guided Journal for Discovering Your Voice'', a doua carte semnată de Michelle Obama va fi lansată pe 19 noiembrie la editura Clarkson Potter, parte a grupului Penguin Random House.
Cartea va conţine o parte introductivă scrisă de Obama şi peste 100 de întrebări şi citate care îşi propun să îndemne cititorii să le completeze cu răspunsuri din propria experienţă.

Acest volum-jurnal este destinat să însoţească autobiografia ''Becoming'', devenită bestseller.
Anunţul publicării celei de-a doua cărţi a lui Michelle Obama a fost făcut luni dimineaţă, la aproape un an de la lansarea volumului de memorii.

Cartea a fost apreciată pentru sinceritatea abordării unor subiecte precum relaţiile romantice, conflictele maritale, încercările de a rămâne însărcinată sau opiniile despre preşedintele Donald Trump, fiind în aceeaşi măsură criticată pentru absenţa unei note mai ferme despre persistenţa rasismului şi a inegalităţilor sistemice.

Sursă foto Wikipedia.

Image