O şuviţă din părul lui Beethoven va fi scoasă la licitaţie de către Sotheby's

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O şuviţă din părul lui Ludwig van Beethoven (1770-1827), pe care compozitorul şi-o tăiase pentru a o dărui unui prieten, va fi scoasă la licitaţie în luna iunie la Londra, informează Press Association, potrivit AGERPRES.

Beethoven i-a oferit această şuviţă, în care se pot zări fire de păr de culoare şaten închis şi gri, prietenului său, pianistul şi compozitorul Anton Halm, în 1826, cu doar un an înainte de a muri.
Această şuviţă preţioasă este estimată să se vândă pentru suma de 15.000 de lire sterline, atunci când va fi scoasă la licitaţie de către Sotheby's pe 11 iunie.

Beethoven i-a dat şuviţa prietenului său după ce acesta a fost păcălit iniţial cu o şuviţă din păr de capră.

Halm aranja Marea Fugă op. 133 pentru două piane - compusă când Beethoven era surd şi în prezent considerată una dintre cele mai importante realizări ale sale - atunci când cei doi s-au împrietenit.

Ulterior, pianistul i-a oferit şuviţa elevului său, Julius Epstein, care a murit în 1926, şi a fost păstrată în familia acestuia încă de atunci.

Sursa foto sothebys.com.  

Image