Risc însemnat de producere a avalanşelor în masivele Bucegi și Făgăraş

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Meteorologii anunţă ”risc însemnat” de producere a avalanşelor la peste 1.800 de metri altitudine, în Munţii Făgăraş şi în Munţii Bucegi. Căldura din timpul zilei şi ploile determină îngreunarea stratului de zăpadă, iar plăcile umede pot aluneca. Potrivit meteorologilor în Munţii Făgăraş riscul producerii de avalanşse este ”însemnat”, adică risc de gradul trei, pe o scară de la unu (redus) la cinci (foarte mare).
”Valorile termice ridicate, dar şi ploile ce vor cădea zilele următoare, vor determina umezirea şi îngreunarea puternică a stratului de zăpadă, atât la suprafaţă cât şi în profunzime. În interiorul stratului se găsesc numeroase cruste de gheaţă care se pot constitui în paturi de alunecare pentru straturile superioare. În aceste condiţii, plăci umezite pot aluneca peste straturile subiacente, mai ales după-amiaza pe versanţii cu orientare sudică şi sud-vestică şi cu pantă suficient de mare, declanşând avalanşe de topire ce pot izolat antrena şi straturi de profunzime. Riscul este amplificat la supraîncărcări slabe şi în zonele în care sub stratul umezit se găseşte un pat de iarbă sau stâncă netedă”, au transmis meteorologii.
Aceştia precizează că şi în Munţii Bucegi este risc însemnat.
”Stratul vechi de zăpadă este în ansamblu compactat şi stabilizat, însă temperaturile ridicate şi ploile din următoarele zile vor determina umezirea şi îngreunarea puternică a stratului de zăpadă, atât la suprafaţă cât şi în profunzime. Plăci umezite pot aluneca peste straturile subiacente, mai ales pe versanţii cu orientare sudică şi sud-vestică şi cu pantă suficient de mare, declanşând avalanşe de topire ce pot antrena şi straturi de profunzime. Riscul este amplificat la supraîncărcări slabe şi în zonele în care sub stratul umezit se găseşte un pat de iarbă sau stâncă netedă”, au precizat meterologii.
Potrivit acestora, între 1.600-1.800 metri altirudine, izolat pe firul văilor sau pe alte pante înclinate cu zăpadă rămasă din depozitele vechi se mai pot declanşa curgeri sau avalanşe de topire.

Image