VIDEO | Patru eleve ale CNMV Ploiești în vizită la Bruxelles. Clipul lor a obținut premiul I la concursul “Viitorul Europei este viitorul meu”

Videoclipul „A fost odată în Europa…” a castigat marele premiu al concursului
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Rania Derweesh, Daria Primăvăruş, Aytana Anghel şi Diana Sîrbu sunt cele patru eleve ale Colegiului Național „Mihai Viteazul” Ploiești care, sub îndrumarea prof. Gelu Hanganu, au răspuns cel mai bine provocării lansate de europarlamentarul Ramona Strugariu prin concursul “Viitorul Europei este viitorul meu”.

 

Clipul realizat de cele patru eleve ale colegiului ploieștean, „A fost odată în Europa…”, prezintă viața unor adolescente din Europa, una dintre-o țară dezvoltată iar alta dint-un stat în curs de dezvoltare. Ideea de bază este nevoia de uniune la nivel european şi importanța progresului în domenii precum  educația, sănătatea și tehnologia.

Videoclipul a câștigat premiul I, care constă într-o vizită de studiu, de trei zile, la Bruxelles pentru întreaga echipă de concurs.

Ramona Strugariu: Vreau ca acești copii să vadă cum funcționează UE și să învețe pârghiile pe care le au pentru a influența procesul decizional

“Viitorul Europei este mai ales despre viitorul noii generații. Așa că i-am provocat pe cei mai tineri să-mi transmită - prin intermediul unor materiale video originale - cum arată viitorul Europei pentru ei, care este direcția spre care își doresc să se îndrepte proiectul european și care sunt politicile europene care îi interesează cel mai mult.

Rezultatul a fost uimitor, am primit mesaje, idei și propuneri concrete pe care să le susținem mai departe în cadrul Conferinței privind Viitorul Europei.

E foarte greu să jurizezi un astfel de concurs. Există un câştigător, pe care l-am desemnat împreună cu echipa de jurizare, pentru abordarea originală a temelor despre care vorbesc, de fapt, toți aceşti copii.

Dar drept răsplată pentru eforturile lor, am decis să îi invit pe toți cei înscrişi la Bruxelles, din toamnă, în cadrul unei vizite de studiu la instituțiile europene. Vreau să vadă cu ochii lor cum funcționează Uniunea Europeană și să înveţe - direct de la sursă - care sunt pârghiile pe care orice cetățean european le are la dispoziție pentru a influența procesul decizional.

Mă onorează seriozitatea cu care au tratat această provocare, calitatea mesajelor transmise, creativitatea lor și documentarea impecabilă pe care au făcut-o. Abia aștept să-i cunosc.

Astăzi difuzez clipul pe care l-am desemnat câştigător, cel al echipei Colegiului Național "Mihai Viteazul” Ploiești.

Dar ei, toți, sunt nişte campioni ai europenismului:

Echipa Colegiului Național “Spiru Haret” Tecuci

Echipa Colegiului Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

Echipa Colegiului Tehnic “Emanuil Ungureanu” Timișoara

Echipa Liceului Teoretic "Alexandru Vlahuță" București

Echipa Colegiului Național "Petru Rareș" Suceava

Ordinea este a înscrierilor, nu reprezintă o ierarhie a jurizării.

Felicitări, dragi cetățeni europeni ai viitorului!”, a anunțat europarlamentarul Ramona Strugariu.

Image