VIDEO 🎦 GOLDEN BUZZ pentru Carina Veghiu, prahoveanca de numai 11 ani care a ridicat sala în picioare, vineri seară, la “Românii au talent”

carina veghiu romanii au talent

“O voce fabuloasă”, “Magică”, “Incredibilă”, “Extraordinară”, “Un glas dumnezeiesc” sunt doar câteva dintre comentariile pe care le-au avut jurații de la “Românii au talent” după ce au auzit-o fetița de 11 ani, din Tătărani, care a uluit o țară întreagă. Carina Veghiu l-a convins rapid pe Andi Moisescu de faptul că merită un “golden buzz”, vot care a propulsat-o direct în semifinala show-ului de talente.

 

“Ai o atitudine care denotă o maturitate în fața căreia mă predau. Nu știu de unde ai apărut și unde ai fost până acum”, i-a spus Andi Moisescu.

“Sunt foarte mulți copii care cântă frumos, dar sunt unii care au har de la Dumnezeu, care nu au cum să nu reușească în viață”, a comentat Andra, după ce a auzit vocea incredibilă a Carinei,pe care a comparat-o Jennifer Hudson.

Fetița de 11 ani, din Tătărani, elevă în clasa a V-a la Colegiul Național ”Ion Luca Caragiale” Ploiești și pregătită de profesorul de canto Robert Marcaș, a mărturisit că a urcat pe scenă din dorința de a-și demonstra ei ce poate și până unde poate merge. Este de o modestie greu de închipuit, mai ales că, în doar trei ani, a câștigat deja premii importante, lăsându-și de fiecare dată spectatorii fără replică.

În primăvara anului trecut, ea a fost și marea câștigătoare a trofeului “Vocea Prahovei”. Carina colaborează deja cu Pepe și Bogdan Negroiu, de la El Negro.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Sursa imagini: Facebook/ Românii au talent