100 DE ANI DE TRAP ROMÂNESC. Cea mai importantă reuniune a anului, duminică, pe Hipodromul Ploiești

Hipism CSM Ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

CSM Ploiești vă invită duminică, 7 iulie, începând cu ora 9.30,  la cea mai importantă reuniune de trap din acest an.

Evenimentul propune opt curse de trap, inclusiv Marea Cursă Regală de Trap a României și o cursă de galop. Cu aceasta ocazie se vor sărbători, simbolic, 100 de ani de la primul derby de trap care s-a disputat, în anul 1924, pe legendarul Hipodrom Floreasca din București. În afara celor nouă curse se vor derula și multe momente atractive în pauzele dintre întreceri cu activități complexe pentru participanți. Concursuri pentru turfiști, cele mai inedite pălării ale doamnelor și domnilor (accesoriu obligatoriu la curse), cu  sponsorizare firma Sultan, sau concursuri de artă plastică pentru copiii fac parte din programul pregătit.

Singurul centru de echitație din Ploiesti, Luna Horse, organizează sesiuni de dresaj și sărituri peste obstacole. Sunt doar câteva evenimente cu care organizatorii vă așteaptă, mai ales că au avut la dispoziție un buget insignifiant, dar completat cu multă, foarte multă pasiune.

Și, cum se spune în urbea lui Caragiale, nu există ploieștean care să nu fi trecut pragul Hipodromului măcar o dată în viață, iubitorii hipismului sunt așteptați în număr mare la evenimentul de duminică.

 

 

Image