Aproximativ 1.500 de spectatori au participat, sâmbătă, la evenimentul de pe Hipodromul Ploiești, pentru a asista la cursele care au inclus, în acest weekend, și celebrul Derby de Trap al României. "La fel ca în Premiul de încercare, din urmă cu două săptămâni, Calypso şi-a dozat mai bine efortul şi a reuşit ca, pe final, să fure victoria şi să fie declarat cel mai bun cal indigen în vârstă de 4 ani! Iar driverul Vasile Gheorghe, „Basarab” cum este cunoscut pe Hipodrom, să bifeze cel de-al treilea Derby de Trap al României consecutiv, după succesele din 2017, cu Star Nobel, şi 2018, cu Speedy Nobel. Festivitatea de premiere a fost oficiată de un oaspete de marcă al Hipodromului, Alteţa Sa Regală Principesa Maria, şi de directorul adjunct al CSM Ploieşti, Lucian Rădulescu", au anunțat reprezentanții Clubului Sportiv Municipal. Pe lista oaspeților de seamă care s-au aflat la Ploiești, cu prilejul Derby-ului de Trap al României, s-au mai numărat ambasadorii Rusiei şi al Emiratelor Arabe Unite.
În total, evenimentul de sâmbătă a inclus nu mai puțin de șapte curse de trap, inclusiv una internațională (Campionatului Mediteranean al Driverilor), două curse de galop, dar și o atractivă cursă de ponei, plus un show spectaculos de dresaj oferit de Miron Bococi. Cei prezenți au avut posibilitatea, în această săptămână, să și parieze în cadrul curselor derulate la hipodrom.
Următoarea reuniune hipică de pe Hipodromul Ploieşti va avea loc sâmbătă, 13 iulie, atunci când se va ţine Premiul de Consolare, alergare semiclasică rezervată participanţilor din Derby-ul de Trap al României, cu excepţia calului câştigător, Calypso.
Sursa foto: CSM Ploiești