Cinci medalii pentru atleții de la CSM Ploiești la „Cupa RMA”

Cinci medalii pentru atleții de la CSM Ploiești la „Cupa RMA”
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Sportivii secţiei de atletism a CSM Ploieşti au participat la „Cupa RMA”

Competiţia organizată de Federaţia Română de Atletism s-a desfășurat în Sala „Ioan Soter” din incinta Complexului Naţional „Lia Manoliu”.

Dintre elevii lui Augustin Iancu şi Robert Munteanu, cele mai bune rezultate au fost obţinute de Mădălina Sîrbu. Sportiva legitimată în acest an la CSM Ploieşti reuşind să obţină medalia de aur la seniori atât în proba de 1500 metri, cât şi în cea de 3000 metri! Un alt atlet transferat recent, juniorul Cosmin Nisioiu , a avut o evoluţie foarte bună în proba de 800 metri, el reuşind să obţină medalia de argint în competiţia seniorilor!

Tot în posesia medaliilor de argint au intrat şi Petre Rezmiveş, la 60 metri plat, şi Alexandru Geamănu, la 400 metri plat.

La finalul acestei săptămâni atleţii clubului vor lua parte la Etapa a 2-a a Campionatului Naţional de Seniori, U23 şi U20.

Mihai Militaru, locul al 2-lea la U18!

Tot în Sala „Ioan Soter” s-a ţinut şi prima etapă a Campionatelor Naționale indoor ale cadeților (U18) și juniorilor 3 (U16), prilej pentru sportivul de la CSM Ploieşti, Mihai Militaru, pregătit de Gabriel Hurmuz, să ocupe locul al 2-lea în proba de 200 metri, la categoria U18.

Urmărește pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image