ILINKA a luat ultimul premiu din acest an, pe Hipodromul Ploiești

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Șapte curse de trap, între care ultimul premiu clasic din 2019, Criteriul de Fond, şi tradiţionala cursă semiclasică – Premiul de Închidere, au fost organizate la Hipodromul din Ploiești în ultima reuniune din  2019. Armăsarul în vârstă de 5 ani Borga Jackpot a încheiat cea mai lungă cursă a sezonului (3100 de metri) în 4:31.3 minute. Cealaltă cursă importantă a reuniunii, Premiul de Închidere a fost câștigată de iapa Ilinka. În celelalte alergări ale zilei s-au impus Breshka CD (Premiul Sirius), Monster First Lady (Premiul Fortuna Silver, General de Bry (Premiul Buşteni Alexandros), Dolce Dorel (Premiul Fortuna Gold) şi Fine Boko (Premiul Selenar). La final de sezon, conducerea Complexului Hipodrom Ploieşti a premiat performerii anului 2019, oferindu-le diplome, statuete şi premii din partea Casei de pariuri Fortuna celui mai bun antrenor şi driver din acest an – Adrian Marciu (19 victorii obţinute), respectiv celui mai bun aprenti – Gabriel Slate (3 succese).

 

 

Image