Partida de vineri seară, programată la ora 18:00, în Sala Sporturilor Olimpia, între CSM Petrolul Ploieşti şi CS Rapid Bucureşti, contând pentru etapa a 11-a a Ligii Naţionale de Baschet Masculin, va fi mai mult decât un simplu meci.
Va fi o provocare pentru noi, ploieşteni şi nu numai, să fim alături de Matei Caravia, sportiv al secţiei de fotbal a clubului care trece prin momente dificile în această perioadă!
Cu prilejul meciului de vineri, CSM Ploieşti va organiza o strângere de fonduri pentru Matei, cel care are nevoie de ajutor pentru a urma un tratament costisitor în străinătate. El a fost operat pe data de 16 septembrie pentru a-i fi îndepărtată o tumoare cerebrală, iar acum trebuie să continue paşii spre însănătoşire.
La meciul de baschet, la care accesul publicului este gratuit, vor exista urne fixe (la ambele intrări în sală) şi mobile, în posesia colegilor lui Matei de la echipa de fotbal „Under 17” a clubului, prin intermediul cărora cei prezenţi îşi vor putea arăta susţinerea pentru tânărul sportiv. Banii strânşi vor fi depuşi în contul deschis de familia lui Matei Caravia.
Dacă vreţi să-l ajutaţi pe Matei, o puteţi face şi în următoarele conturi:
RO57 RZBR 0000 0600 2414 3443 – Cont RON
RO04 RZBR 0000 0600 2414 3912 – Cont EURO – SWIFT : RZBRROBU
Revolut: RO21 BREL 0005 5258 4614 0100 sau ANA MARIA C:@anamaraiv2
Sau prin intermediul Asociatiei MagiCamp – cu menţiunea „pentru Matei Caravia Moroianu” în contul: RO19BACX0000001062715000 – Cont RON
Mai multe detalii despre caz găsiţi în postarea mamei lui Matei, Ana Caravia: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=102847436011911&id=100088599632505.
În această seară, Matei (în geacă galbenă) a fost prezent la antrenamentul echipei „U17” şi s-a încărcat cu energia şi încurajările colegilor înaintea plecării spre Italia, programată mâine dimineaţă. Multă sănătate, Matei!
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!