Campionatul European de trap din zona Mediteraneană și-a consumat în data de 10 august, în Franța, antipenultima etapă din acest an.
Întrecerea se va încheia la Siracuza, în luna octombrie. La această competiție participă driveri din Franța, Italia, Cehia, Serbia, Rusia (a primit wild-card), Malta și, din an în Paște, Romania. Luna viitoare era rândul României dar, prin vocea doamnei președinte Tamara Pripicio, Federația Mediteraneană care își are sediul în Italia a fost nevoită să renunțe la etapa care trebuia să se desfășoare la Ploiești. Din ce cauză ? În trecut Asociația Calului de Trap (ACT) a organizat excelent etapa revenită României. Acum, de mai mult timp, membrii Asociației se acuză reciproc, după ultimele alegeri pentru funcția de președinte, iar decizia tribunalului se așteaptă în această toamnă sau în viitorii 25 de ani !!! În aceste condiții italienii nu au avut un partener de discuții! Păcat, deși sunt numeroase voci din partea proprietarilor de cai care vor aderarea trapului Românesc la forurile Europene
VOLENS NOLENS
Se apropie data de 24 august când solicitarea Societății pentru Încurajarea Curselor de Trap trebuie să primească un răspuns din partea (încă) primarului Andrei Voloșevici. Se dorește organizarea unei reuniuni hipice la Ploiești în dată de 27 octombrie. În programul întrecerilor ar fi incluse criteriile cailor de 2 și 3 ani, derby-ul de trap pe anul 2024, care s-ar întoarce după un surghiun de trei ani de la Mangalia, acasă, la Ploiești și criteriul de viteză. Toate cheltuielile de organizare vor fi suportate de către Societatea pentru încurajarea curselor de trap, bașca CSM Ploiești va primi toate încasările biletelor de intrare ale turfiștilor. Pe 27 octombrie nu sunt programate curse, iar un asemenea regal hipic ar fi bine primit de către pătimașii turfiști ploiesteni. Pe 1 septembrie se reiau cursele după vacanța de vară, cu un premiu care are o tradiție de 63 de ani, Premiul Municipiului Ploiesti. Vă așteptăm!