Președintele LPF indica două formații cu mari probleme financiare la acest moment la nivelul Superligii
Unirea Slobozia și Petrolul ar fi cele două echipe, în opinia șefului LPF, Gino Iorgulescu, care ar avea, la acest moment, mari probleme financiare. Conducătorii celor două grupări, Ilie Lemnaru și Claudiu Tudor au reacționat, rapid, punând lucrurile pe făgașul lor normal. „Cu tot respectul, așa cum știți, Petrolul nu prea a intrat să spun așa, într-un schimb de replici. Vom continua cât se poate acest lucru. Ceea ce pot să vă spun este că nu știu când domnul Gino a împrumutat clubul, eu nu am habar de așa ceva, cel puțin de când sunt eu în club, în ultimii 5 ani, nu știu nimic despre acest lucru. Ultimii 5 ani, nu ne-au fost dați bani în avans. În fine, ceea ce vreau să vă spun este că, probabil, a fost puțin neinspirat așa, în declarațiile astea, pe final de an. Eu vorbesc despre Petrolul. Ceea ce vă pot garanta este că la Petrolul nu se va întâmpla. La restul nu pot să mă apuc să-mi dau cu părerea, dar eu cred că nicio echipă nu va fi în situația asta. Este părerea mea. Sincer, eu am mai văzut anumite declarații și v-am spus că nu este în ADN-ul nostru să facem circ sau să răspundem la fiecare declarație, dar vă pot spune că Petrolul nu va muri, va termina campionatul și se va salva și sportiv”, a declarat Claudiu Tudor, la Digi Sport legat de afirmația președintelui LPF. Jucătorii antrenați de Eugen Neagoe se pregătesc, cu toții, de Sărbătoarea Revelionului urmând, la finele săptămânii, pe 3 ianuarie, deja 2026, să plece în Antalya pentru un cantonament de zece zile care va cuprinde și două partide de verificare. Petrolul revine, oficial, în Superligă, pe 19 ianuarie în jocul, dificil, pe Ilie Oană, cu actualul lider al clsamentului, Universitatea Craiova programat de la ora 20.00.


