CSO Plopeni a încheiat seria amicalelor. Start cu ACS KSE Târgu Secuiesc

Plopeni Debut

Formația antrenată de Daniel Dumitrache a încheiat seria amicalelor din această iarnă

CSO Plopeni nu se poate declara mulțumită de seria jocurilor de verificare din această iarnă. Echipa condusă de Radu Perpelea a avut un program la limită pentru a pregăti startul în noul an fotbalistic. Ultima verificare a rămas meciul cu Viitorul Cosminele disputat la finalul cantonamentului de la Predeal și încheiat la egalitate, 3-3. Daniel Dumitrache și colegii acestuia vor conduce alte două antrenamente, joi și vineri, pentru a le acorda, apoi, un final de săptămână liber jucătorilor. CSO Plopeni reia parcursul în Liga a III-a, Seria a II-a, în etapa a XVIII-a, cu meciul de pe teren propriu cu ACS KSE Târgu Secuiesc. Departe de locurile de play-off, cu cele 24 de puncte acumulate, plopenarii au nevoie de un start convingător pentru a rămâne, în continuare, cu ceva șanse, în ecuația luptei pentru primele patru locuri ale ierarhiei.