Petrolul joacă un meci dificil pe terenul Farului în etapa a VIII-a din acest sezon
Cu o singură victorie la activ, în disputa cu Metaloglobus, Petrolul nu are parte deloc de startul așteptat în campionat. Apar, în acest context, neoficial, legături cu postura viitoare a antrenorului Liviu Ciobotariu. De asemenea, la nivelul lotului, Valentin Gheorghe și Hanca nu mai fac parte, deocamdată, din planurile tehnicianului. În aceste auspicii, pe terenul unei echipe aflate, și ea, într-o postură delicată, cu trei eșecuri la rând, Petrolul are acută nevoie de punct(e). „Gândul nostru este, ca de fiecare dată, acela de a merge să câștigăm toate cele trei puncte. Avem un moral bun după calificarea în grupele Cupei României, deși am câștigat in-extremis la Iași, dar chiar asta ne-a dat un impuls, o altă stare de spirit. Suntem conștienți că întâlnim o echipă care joacă un fotbal foarte bun, chiar dacă are unele probleme în ceea ce privește rezultatele din campionat, și va fi, cu siguranță, un joc foarte disputat. Ne dorim să câștigăm, pentru că avem mare nevoie de puncte, dar va trebui să mergem cu încredere, să ne luptăm și să lăsăm ultima picătură de energie pe teren ca să ne putem întoarce acasă cu un rezultat bun. Din păcate, nu ne putem baza pe serviciile lui Roche și este o mare pierdere pentru noi. L-aș fi dorit pe teren în meciul de luni seară, pentru că, în ultima perioadă, fără să exagerez, a fost imperial. Dar nu avem ce face și va trebui să mergem la Constanța fără el. Am, însă, convingerea că înlocuitorul lor o să-l suplineasca așa cum trebuie. Killian a intrat la antrenamente cu grupul, de câteva zile, și mă bucur că l-am putut recupera într-o perioadă, zic eu, scurtă, dacă ne raportăm la accidentarea pe care a avut-o. Apoi, legat de ultimii sosiți, Dongmo este ok, a intrat la Iași și a făcut-o bine, iar în ceea ce-l privește pe Rafinha el este în urmă cu pregătirea. A jucat o repriză pentru echipa secundă, dar încă mai are nevoie de timp”, a punctat tehnicianul „galben-albaștrilor” înaintea disputei de la Ovidiu. Partida de luni seară va începe la ora 21.00 și va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Viorel Nicușor Flueran (Craiova) – Mircea Orbuleț (București) și Adrian Popescu (Craiova). Rezervă: Bogdan Dumitrache (București). Arbitru VAR: Cătălin Popa (Pitești). Arbitru AVAR: Radu Adrian Ghinguleac (București). Observatori: Marian Salomir (Cluj Napoca) și Viorel Ilinca (Pitești).