Stadionul „Ilie Oană” se numără printre arenele alese de Federaţia Română de Fotbal pentru găzduirea celei de-a 72-a ediţii a Campionatului European „Under 19”.
România va organiza întrecerea anul viitor, în perioada 13-26 iunie. Celelalte stadioane nominalizate sunt Stadionul Rapid-Giulești, Stadionul Arcul de Triumf (ambele din București) şi Stadionul „Anghel Iordănescu”, din Voluntari.
Arena „Ilie Oană” a fost inspectată de o delegaţie UEFA, formată din Melanie Hirt, Christophe von Wattenwyl şi David Bano, şi de reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal, Alexandru Cândea, Paul Zaharia şi Andrei Simion. După controlul din luna iulie ce a vizat omologarea stadionului pentru competiţiile naţionale, ieri au fost inspectate toate facilităţile tehnice şi sportive ale arenei în vederea certificării desfăşurării acestui campionat european. Au fost trecute în revistă cu această ocazie toate facilităţile care s-au verificat şi în cadrul primei vizite (teren, bănci de rezerve, locuri adiţionale, vestiare, cabinet medical, cameră control doping, zona de ospitalitate, zona VIP, parcări etc), precum şi partea de infrastructură TV. În acest moment, stadionul posedă un paşaport UEFA categoria 4* (4 stele), în baza căruia poate găzdui competiţii interne şi internaţionale de nivel european. CSM Ploieşti aşteaptă un raport final din partea delegaţiei, în care se pot regăsi şi unele mici corecţii necesare aducerii arenei la standardele impuse de forul european pentru o competiţie de asemenea anvergură – Campionat European. CSM Ploieşti, în calitate de administrator al bazei sportive, apreciază sprijinul primit din partea Consiliului Local şi a Primăriei Municipiului Ploieşti cu scopul de a întreţine arena pentru desfăşurarea competiţiilor oficiale, atât ale ACS Petrolul 52 Ploieşti, cât şi ale echipelor naţionale ale României.