Liga a III-a, Etapa a III-a. Ziua punctelor în deplasare

Păulești Oțelul

Prima zi alocată meciurilor din cadrul etapei a III-a din cel de al treilea eșalon a adus pe gazon și trei formații prahovene

Derbiul de la Strejnicu dintre gazde, Petrolul 2, și CS Blejoi a revenit clar oaspeților. După un joc frumos cu oaspeții în prim plan, dar cu o replică, cu precădere în actul secund, de bun nivel a amfitrionilor,  a ieșit un elocvent 3-0. Andrei Șerban, Mihai Nițescu și Eli Ionescu au marcat cele trei goluri ale învingătorilor. CS Păulești s-a impus, de asemenea, în deplasare, la Galați, la limită, 1-0, în disputa cu echipa secundă a Oțelului, cu golul lui Sârbu din minutul 13 al jocului. Celelalte patru formații care ne reprezintă în Liga a III-a intră pe gazon mâine după amiază.