Moment festiv pe Ilie Oană. 30 de ani de la câștigarea Cupei României

Cupă Petrolul

Stadionul Ilie Oană este gazda unui eveniment cu adevărat memorabil

30 de ani de la Finala Cupei României Petrolul – Rapid 
Reeditarea unui moment de legendă
Sâmbătă, 21 iunie 2025, începând cu ora 15:00, Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești va găzdui un 
meci demonstrativ de old-boys ce marchează trei decenii de la una dintre cele mai spectaculoase 
finale de Cupa României: Petrolul Ploiești – Rapid București.
Evenimentul este organizat de Conducerea Clubului Petrolul din 1995 impreuna cu fostii fotbalisti
Valeriu Răchită si Daniel Chiriță și susținut de sponsori de suflet ale caror reclame le veti vedea 
pe stadion la momentul partidei.
Accesul publicului este liber, iar atmosfera se anunță una pe măsura momentului aniversar.
Finala Cupei României 1995 – o filă de aur în istoria fotbalului românesc
Pe 21 iunie 1995, Petrolul Ploiești a cucerit cea de-a 57-a ediție a Cupei României, învingând 
Rapidul cu 5-3 la lovituri de departajare (1-1 la finalul timpului regulamentar). A fost o seară 
dramatică și magică pentru suporterii galben-albaștri, dar și un spectacol de neuitat pentru iubitorii 
fotbalului autentic.
Într-un meci în care Rapidul pornea favorită – clasată pe locul 4 în campionat – Petrolul, aflată 
atunci pe locul 10, a reușit o performanță remarcabilă. Golul deschiderii a fost semnat de Claudiu 
Andreicuț, în minutul 82, dar Rapid a egalat rapid prin Iulian Chiriță. La penalty-uri, portarul Ștefan 
Preda a fost eroul Petrolului, iar Florin Frunză a ratat pentru Rapid. Scor final: 6-4 pentru Petrolul.
Vor reveni pe gazon eroii din ’95
Suporterii vor avea ocazia unică de a-i revedea pe unii dintre protagoniștii acelei finale 
memorabile. Pe teren vor intra:
Pentru Petrolul Ploiești:
Ștefan Preda, Daniel Chiriță, Octavian Grigore, Valeriu Răchită, Gheorghe Bălăceanu, Gheorghe 
Leahu, Marian Grama, Mihai Pârlog, Marcel Abăluță, Daniel Zafiris, Eugen Baștină, Claudiu 
Andreicuț, sub conducerea antrenorului Ion Marin.
Pentru Rapid București:
Leontin Toader, Adrian Matei, Romulus Bealcu, Georgică Vameșu, Cezar Zamfir, Tiberiu Curt, 
Ionel Chebac, Dănuț Lupu, Florin Constantinovici, Ion Vlădoiu, Iulian Chiriță, Dorel Mutică, Florin 
Frunză, conduși de antrenorul Sorin Cârțu.
Respect pentru memoria jurnalismului sportiv prahovean
Evenimentul va aduce și un omagiu presei sportive locale si centrale din acea perioadă, 
evocându-i pe jurnaliștii care au relatat cu pasiune evenimentele de pe teren: Cristian 
Anghelescu, Dragoș Trestioreanu, Valentin Istudor, Marian Dima, Ionuț Pană, Ionel Luțan, Adrian 
Făgărășanu, Mihai Toma, Daniel Cosarek, Edi Moldovan, Paul Russe Marin, Dan Culicovschi, 
Justin Gafiuc, Radu Baicu.
Vă așteptăm cu drag la Ploiești!
Evenimentul de pe 21 iunie nu este doar o reeditare simbolică a unui meci, ci o adevărată 
sărbătoare a fotbalului românesc, a spiritului fair-play și a respectului pentru istorie. Vă invităm să fiți alături de noi la un moment de bucurie colectivă, într-o atmosferă de gală!
Hai Petrolul! Hai Rapid! Hai fotbalul românesc”, se arată în comunicatul remis de organizatori înaintea unui eveniment cu adevărat de gală care va fi găzduit de stadionul Ilie Oană.