Nu meritați, nu meritați... Jucătorii Petrolului au fost băgați în ședință de suporteri

Petrolul Fani

Petrolul a avut în spate un public numeros la partida de la Clincnei cu Unirea Slobozia

Exemplari, ca de fiecare dată, în susținerea echipei, fanii Petrolului au fost foarte activi pe toată durata disputei cu Unirea Slobozia.Totul a luat o altă turnură după golul gazdelor, semnat de Christ Afalna, care a dat, imediat, semnalul admonestărilor în tabăra fanilor Petrolului. Cum a venit, la Clinceni, un nou eșec, într-o perioadă extrem de critică, jucătorii nu au fost deloc menajați de suporteri la finalul jocului cu Unirea Slobozia. ”Jucați fotbal!” și ”Nu meritați, nu meritați, la Petrolul să jucați”, au fost cele mai pronunțate cuvinte ale galeriei petroliste la adresa lui Paul Papp și colegii acestuia. Suporterii Petrolului vor fi, ca de fiecare dată, la datorie și în Primvs Derbi, sâmbătă seara, cu Rapid, pe Ilie Oană, într-o întâlnire care ar trebui să redea, pe gazon, răspunsul clar al lui Gicu Grozav și compania.