Petrolul merge
la Mediaş, pentru jocul cu Gaz Metan, doar cu gândul victoriei în partida cu
trupa antrenată de Cristi Pustai
Petrolul începe,
mâine, la Mediaş, o serie de foc care cuprinde, în doar opt zile, trei partide
importante pentru viitorul echipei galben-albastre. Cum întotdeauna primul joc
este cel mai important, ieri, Cosmin Contra şi Constantin Grecu au prefaţat
disputa cu Gaz Metan Mediaş de mâine seară.
Contra: “Nu
suntem favoriţi!”
Cosmin Contra
rămâne optimist înaintea confruntării cu Gaz Metan Mediaş, chiar dacă
adversarul nu este deloc uşor de învins.
“Meciul de la Mediaş va fi foarte greu. Întâlnim o echipă bună, cu câţiva
jucători care pot face diferenţa. Gazdele
vor fi de două ori mai motivate ţinând cont de perioada grea pe care o
traversează. De aceea spun că nu vom avea, deloc, o partidă fără probleme.
Petrolul nu este favorit la Mediaş” a completat
Cosmin Contra.
Bawab, Astafei,
Eric, cei mai periculoşi
Într-un
ansamblu bine pus la punct, chiar dacă
rezultatele din ultimul timp nu sunt deloc aliate cu Pustai şi băieţii
acestuia, câţiva jucători ai Gazului apar mereu în prim plan. “Bawab , Eric şi
Astafei sunt foarte periculoşi. Eric face foarte bine legătura între
compartimente şi este imprevizibil. Pe margini, cei de la Mediaş sunt, de
asemenea, foarte buni, Ciprian Petre şi Astafei putând pune mari probleme.
Trebuie să rămânem concentraţi pe tot parcursul jocului pentru a nu avea
surprize neplăcute” spune antrenorul Petrolului.
Contra, în
Giuleşti alături de Pancu
Cosmin Contra
şi-a făcut bine temele pentru abordarea jocului cu Gaz Metan Mediaş. Pentru a
urmări atent echipa antrenată de Cristi Pustai, Contra s-a aflat, luni seara,
în Giuleşti, la partida rapidiştilor cu trupa din Mediaş. Antrenorul
“găzarilor” a urmărit jocul alături de Daniel Pancu, vedeta Rapidului care nu a
evoluat în respectivul meci.
22 pentru Mediaş
Petrolul pleacă,
astăzi, după un ultim antrenament efectuat acasă, către locul disputei. Cosmin
Contra a alcătuit, pentru această deplasare, un program special. Astfel, după jocul cu gruparea lui Cristi
Pustai, petroliştii vor rămâne, peste noapte, la Mediaş, unde a doua zi,
sâmbătă, vor efectua un antrenament. Mai apoi, va urma plecarea către Ploieşti
unde, duminică seara, jucătorii vor intra în cantonament pentru partida de Cupă
contra Concordiei Chiajna care va avea loc marţi seara, pe Ilie Oană. Tocmai
pentru a avea la dispoziţie pe mai toţi componenţii lotului, Cosmin Contra va
deplasa un efectiv de 22 de jucători la Mediaş.
Hamza a început
alergările
În lotul care
pleacă astăzi după prânz la Mediaş nu se vor regăsi o serie de oameni de bază
ai echipei ploieştene. Astfel, Geraldo Alves se află în continuare în
Portugalia, unde urmează un program de recuperare după accidentarea suferită.
Nici Hamza Younes nu intră în calculele pentru jocul cu Gaz Metan, dar vestea
bună din partea atacantului este că, de ieri, acesta a început alergările
uşoare. De asemenea, Jean Sony Alcenat rămâne la Ploieşti în condiţiile în care
fundaşul a ajuns alături de colegi , după o acţiune a echipei naţionale a ţării
sale, abia în cursul zilei de ieri.
Debut pentru
Avogadri
Meciul de la Mediaş
îi va facilita debutul în garnitura Petrolului lui Stefano Avogadri. Cum
titularul de drept al postului de fundaş dreapta, Sebastian Achim, a jucat
aproape meci de meci până acum, Cosmin Contra a decis să îl odihnească pe
acesta în partida cu Gazul. Apărătorul dreapta italian va fi văzut la lucru în
condiţiile în care antrenorul Petrolului trebuie să dea un răspuns în privinţa
reţinerii acestuia în lot şi din partea secundă a campionatului. În aceeaşi
situaţie de află şi Cesinha, şi el atent monitorizat pentru a se lua cea mai
bună decizie în cazul prelungirii înţelegerii actuale şi pentru partea secundă
a campionatului
Grecu revine
treptat
Constantin Grecu
reface, încet, dar sigur, terenul pierdut după ce apărătorul stânga a suferit,
la o acţiune a echipei naţionale, o accidentare care l-a ţinut vreme de opt
luni în afara gazonului. Tocmai de aceea, procesul de reintegrare a acestuia se
va derula treptat, Grecu urmând să aibă posibilitatea de a mai juca în
partidele care au mai rămas de disputat în acest sezon . “Meciul de la Mediaş
este unul extrem de important pentru noi. Gazul are nevoie mare de puncte, dar noi suntem pregătiţi pentru un
nou rezultat favorabil” a precizat internaţionalul ploieştean.
Ionel LUŢAN