Program generos pentru Petrolul. Bilete pentru meciurile cu Dinamo și Rapid

Petrolul Rapid

Echipele de Superligă se întorc la finalul acestei săptămâni la partidele de campionat

Echipa națională rămâne în actualitate, așteptând mecioul cu Cipru,  dar finalul săptămânii aduce reluarea principalei competiții interne. A doua jumătate a lunii septembrie va fi una cu meciuri de gală pe „Ilie Oană”. Astfel, luni, 15 septembrie, de la ora 21.00, FC Petrolul va primi vizita lui Dinamo București, pentru ca două săptămâni mai târziu, în intervalul 26-29 septembrie, arena ploieșteană să găzduiască „Primvs Derby”, confruntarea FC Petrolul – Rapid București. Biletele se vând sub formă de pachet, dar și pentru fiecare meci în parte. Începând de astăzi, clubul ploieștean pune în vânzare biletele pentru cele două jocuri, iar acestea vor putea fi procurate atât sub formă de pachet, cât și pentru fiecare meci în parte.
Procedura de vânzare a biletelor va fi următoarea:
– Până joi, 11 septembrie, ora 22.00, biletele se vor vinde EXCLUSIV sub formă de pachet și DOAR în format on-line, accesând linkul https://bilete.shop.fcpetrolul.ro/
Biletele vor trebui păstrate, urmand să asigure accesul pentru ambele întâlniri.
– În intervalul 12 septembrie – 15 septembrie nu se vor mai vinde pachete, ci tichetele se vor comercializa EXCLUSIV pentru meciul cu Dinamo București, în format fizic, la casa stadionului „Ilie Oană”, și on-line aici https://bilete.shop.fcpetrolul.ro/,
Programul casei de bilete va fi următorul:
– Vineri, 12 septembrie: orele 10.00 – 18.00
– Sambata, 13 septembrie: orele 09.00 – 15.00
– Duminica, 14 septembrie: orele 09.00 – 13.00
– Luni, 15 septembrie: orele 10.00 – 21.45
Programul de vânzare a biletelor pentru confruntarea cu Rapid București va fi anunțat ulterior meciului cu Dinamo.