Trei dintre jucătorii Petrolului vor onora în această perioadă convocări la echipele naţionale
Fundașul central Yohan Roche joacă pentru Benin în două meciuri cruciale pe care naționala țării sale le va susține în campania de calificare la Campionatul Mondial din 2026. Este vorba despre jocurile cu Rwanda (10 octombrie) și Nigeria (14 octombrie) și să facă un pas decisiv către competiția planetară ce se va desfășura, anul viitor, în Canada și SUA. Alin Boțogan, la rândul lui, va bifa cea de-a doua prezență consecutivă la naționala „U21”, aflându-se și de această data pe lista jucătorilor pe care selecționerul Costin Curelea va miza în confruntările cu Serbia (10 octombrie, ora 19.00, Arad) și cu Cipru (14 octombrie, ora 19.00, Cluj Napoca). Prima partidă este amicală, în vreme ce întâlnirea cu Cipru conteaza pentru calificările la CE 2027. David Paraschiv va merge, în premieră, la România „U20”, fiind printre jucatorii convocați de către Adrian Iencsi pentru dubla cu selecționata similară a Cehiei, din cadrul Elite League „U20”. Partidele se vor disputa pe 10 octombrie, la Chiajna (ora 17.00), și pe 13 octombrie, la Buftea (ora 17.00). Portarul Ștefan Rădulescu făce parte din lotul naționalei U16, cea care va susține două partide de verificare în Germania (11 și 14 octombrie). De asemenea, David Sima, Denis Mihai Andreescu și Andrei Ianis Dogaru vor participa la o acțiune de selecție pe care Federația Română de Fotbal o va organiza, pe data de 8 octombrie, la Buftea, în vederea formării echipei naționale „U15” pentru sezonul următor.