A doua partidă susţinută de echipa feminină de handbal CS Activ Prahova Ploieşti în turneul de la Râmnicu Vâlcea a adus un eşec previzibil. Întâlnirea cu puternica formaţie buzoiană SCM Gloria nu le-a lăsat nicio şansă jucătoarelor antrenate de Florin Ciupitu şi Nicolae Nimu. A ieşit un succes buzoian clar, la zece goluri diferenţă, 27-17. Cantonate pe ultimul loc al ierarhiei, cu şanse minime de a evita retrogradarea, fetele de la Activ au şi în ultima prezenţă la Râmnicu Vâlcea o misiune dificilă în testul cu gazdele de la HCM.