Marți, 13 August 2019 12:23

Un loc 7 pentru CSM-CSŞ-CFR Ploieşti la Cupa Europeană de Judo U21

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 Sala „Horia Demian” din Cluj Napoca a găzduit Cupa Europeană de judo pentru juniori – „U21”, competiţie ce punctează în clasamentul mondial al juniorilor pentru Campionatul European şi Campionatul Mondial. Întrecerea a adus la start 234 de sportivi din 27 ţări europene, dar şi din SUA, Canada şi Australia. Reprezentanţii CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, în majoritatea lor aflaţi la vârsta cadeţilor (U18), l-au propus, în primul rând, pe Vladimir Grădinariu, care a reuşit să ocupe locul al 7-lea la categoria „60 kg”. Ceilalţi reprezentanţi ai clubului ploieştean au avut următoarele rezultate:

– Andrei Cristescu (60 kg) a pierdut în primul tur la Davor Velkoski (Macedonia);

– Marius Colţ (66 kg) a trecut în primul tur de Ştefan Prelevic (Muntenegru), după care a fost învins de Stanislav Semkov (Ucraina);

– Rareş Arsenie (73 kg) a pierdut în primul tur la Kfir Simkovitz (Israel);

– Andrei Pîrloga (90 kg) a pierdut în primul tur la Luka Netiaha (Ucraina);

– Denisa Cristea (57 kg) a pierdut în primul tur la Elma Lucina (Muntenegru).

La competiţia de la Cluj, România a cucerit 10 medalii (3 de aur şi 7 de bronz), clasându-se a 2-a în clasamentul general, după Ucraina (12 medalii, 3 de aur, 2 de argint şi 7 de bronz), dar înaintea Georgiei (7 medalii, 2 de aur, 3 de argint şi 2 de bronz). În perioada 12-14 august, judoka de la CSM Ploieşti participă la stagiul de pregătire internaţională ce se ţine la Cluj după competiţia din weekend, alături de alţi aproape 200 de sportivi din 14 ţări. Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu şi Cosmin Slăveanu.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.