Luni, 02 Decembrie 2019 20:23

Poartă încuiată. Petrolul a uitat să mai câștige

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Petrolul a mai pierdut un tempo important în lupta pentru pătrunderea în zona locurilor direct promovabile. Cu șansa urcării pe podium în urma unei victorii în partida cu Metaloglobus, formație cu resurse în general doar defensive pe arena ILie Oană, ”lupii galbeni” au afișat, din nou, o prestație ternă. Cu toate acestea ocaziile de gol nu au lipsit la poarta unui Gavrilaș ocrotit, în multe momente, de șansă. Publicul prezent la ultima întâlnire din acest sezon pe arena Ilie Oană a strigat, din nou, demisia în direcția lui Flavius Stoican care a rămas, clar, alături de jucătorii săi, mult dator în prima parte a acestui sezon. A fost al patrulea joc consecutiv fără victorie și ”găzarii” rămân în spatele podiumului și după prima etapă a returului. Ploieștenii închid anul 2019 cu o deplasare dificilă, la Arad, pe terenul liderului UTA care mai poate cosmetiza, în cazul unui succes, un campionat parcurs cu prea multe oscilații. 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.