Marți, 03 Decembrie 2019 11:50

Alex Ciocâlteu, adversarul Petrolului. ”Îmi era dor de atmosfera de pe Ilie Oană”

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Metaloglobus București a plecat cu un punct de la Ploiești având în formula de echipă aliniată de Marius Măldărășanu și 3 jucători trecuți prin curtea galben-albaștrilor. Alături de Florin Plămadă și Claudiu Herea, și ei titulari, Alex Ciocâlteu a pus umărul la obținerea unui rezultat notabil pentru bucureșteni pe arena Ilie Oană.”Din echipa actuală a Petrolului am mai regăsit patru-cinci colegi din perioada frumoasă în care am îmbrăcat tricoul galben-albastru. Îmi era dor de atmosfera specială de pe stadionul Ilie Oană chiar dacă nu a fost, de această dată, un public prea numeros. Petrolul ne-a dominat, în majoritatea timpului de joc, în condițiile în care noi am făcut un meci modest. Totuși, cu o prestație ca cea de aseară Petrolul are o misiune grea în dorința de a promova. Eu cred că, până la urmă, cu ceva plombe reușite în această iarnă, trupa ploieșteană va ajunge acolo unde îi este locul, în primul eșalon”, a punctat ex-petrolistul Alex Ciocâlteu care a semnat în vară cu Metaloglobus după ce evoluase, în precedenta stagiune, la Aerostar Bacău.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.