Recidivist anchetat de DIICOT Ploiești. Un tânăr ar fi produs material pornografic cu adolescenta pentru care a fost condamnat anul trecut

diicot pornografie infantila
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un tânăr condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru act sexual cu un minor, a intrat din nou în vizorul anchetatorilor. Procurorii DIICOT Ploiești îl cercetează și pentru pornografie infantilă, fiindcă a tot pozat-o și filmat-o, în ipostaze intime, pe adolescenta cu care a avut relația care l-a băgat în buclcuc și anterior. Faptele s-ar fi petrecut și după condamnare. 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au reținut, acum două zile, un bărbat de 33 de ani cercetat pentru săvârșirea   infracţiunii de  pornografie infantilă. El este cercetat pentru că, „în perioada 2022 – octombrie 2024, a produs, deţinut și stocat, prin intermediul telefonului mobil personal, materiale pornografice care prezentau o victimă minoră (cu vârsta de 17 ani, în prezent) în ipostaze sexuale explicite”.

Procurorii au precizat că, în 2023, inculpatul a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, la 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere. Persoana vătămată din dosarul respectiv este aceeași minoră.

„În urma perchezițiilor informatice au fost identificate în dispozitivele de stocarea datelor   aparținând inculpatului mai multe fișiere de tip imagine și video în care minora are un comportament sexual explicit”, arată comunicatul DIICOT.

Joi,  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a tânărului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.

 

Image