Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat, marți, că sunt întârzieri și în ceea ce privește etapele în realizarea A7 (Autostrada Moldovei). În cursul săptămânii trecute, USR-istul reclama același lucru și cu privire la proiectul A3 Ploiești – Brașov.
“Ieri, pe 13 decembrie, ar fi trebuit finalizată evaluarea ofertelor depuse pentru construirea A7 Ploiești - Buzău și anunțați câștigătorii celor 3 secțiuni.
Nu s-a întâmplat, iar noul termen a fost amânat pentru 2022.
Acest sector de 63 km de autostradă a fost lansat în licitație pentru execuție în iunie, iar în septembrie s-au depuse ofertele.
Pe celelalte tronsoane ale A7 între Buzău, Focșani, Bacău și Pașcani toate termenele stabilite în mandatul meu cu CNAIR și cu proiectanții au fost încălcate în ultimele 3 luni.
Nu s-au obținut acordurile de mediu, nu s-au aprobat investițiile prin HG în Guvern.
Astfel, șansele ca vreunul dintre aceste sectoare să fie lansat în licitație de execuție până la finalul anului sunt practic inexistente”, a dezvăluit fostul ministru al Transporturilor.
Autostrada ar trebui să fie gata până în 2026
“Am reușit în acest an să obțin finanțarea europeană prin PNRR pentru Autostrada A7 Ploiești - Pașcani, un proiect major de 3 miliarde de euro și 320 km lungime, ce ar trebui să conecteze rapid și sigur Moldova de București și sudul țării. Însă PNRR are termene clare: în 2024, A7 trebuie să fie 50% construită. Iar în 2026 trebuie să fie toată gata”, a avertizat Cătălin Drulă.
Cătălin Drulă a atras atenția și cu privire la situația A3 Ploiești – Brașov
Tot într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Drulă a reclamat că proiectarea autostrăzii Ploiești-Comarnic-Brașov este “blocată”, arătând că de trei luni “nu se mai întâmplă nimic” și că o serie de etape ar fi trebuit deja finalizat: “În 2021 trebuia să avem (cf. calendar contractual) traseul final aprobat și bătut în cuie, bazat pe cele două analize multi-criteriale faza 1 și faza 2. În plus, și investigațiile de teren preliminare realizate deja. Nici măcar primul livrabil, analiza variantelor de traseu faza 1 (AMC1), nu a fost îndeplinit, deși când am plecat de la minister era programat pentru 14 septembrie. Cât am fost la minister, contractorii erau ținuți din scurt, cu termene urmărite și ședințe de progres. Acum, pare că consultantul Consitrans își face de cap și e lăsat să ignore responsabilitățile contractuale.”
În replică, societatea indicată de fostul ministru a reacționat, printr-un comunicat de presă, arătând că întârzierile au fost cauzate de “informațiile contradictorii și constrângerilor venite din partea Consiliului Județean Prahova și a Ministerului Apărării Naționale, cu privire la investițiile de pe traseul propus al autostrăzii”.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!