Un tânăr de numai 25 de ani și-a pierdut viața, luni seară, într-un accident produs pe DJ 101P, la ieșirea din Filipeștii de Târg spre Călinești. Acesta se afla pe un motociclu și se îndrepta spre DJ 720, în același sens cu o autoutilitară, când șoferul acesteia din urmă a încercat să întoarcă la stânga, au stabilit, din primele cercetări, polițiștii care au mers la fața locului.
Din păcate, impactul i-a fost fatal tânărului. Echipajele de urgență nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Conducătorul autoutilitarei nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, au mai stabilit polițiștii.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier și luarea măsurilor legale.
Foto cu caracter ilustrativ (sursa: opiniadecarei.ro)