Polițiștii Serviciul Rutier, împreună cu cei din cadrul Polițiilor orașenești Mizil și Urlați, au desfășurat vineri, pe 31 ianuarie, o acțiune amplă de prevenire și combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și de control și verificare a stării tehnice a autovehiculelor. Verificările au avut loc pe DN1B, la Mizil, Bucov, Valea Călugărească și Loloiasca.
„Au fost controlate 180 de autovehicule și au fost efectuate 80 de testări cu aparatele etilotest și drugtest, pentru a depistat conducătorii auto care, prin inconștiență aleg să reprezinte un pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic.
Echipajele poliției rutiere, în colaborare cu inspectori ai Registrului Auto Român (RAR), au efectuat verificări riguroase a 28 de autovehicule în trafic.
În urma abaterilor constatate, în cele trei ore, polițiștii au aplicat 48 de sancţiuni contravenţionale, dintre acestea, 19 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 14 pentru defecțiuni tehnice, dar și 5 pentru traversarea neregulamentară a pietonilor, valoarea totală fiind de aproximativ 15.300 de lei.
Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 5 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestor autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate”, au anunțat reprezentanții IJP Prahova, în urma acțiunii din cursul zilei de vineri.
Două șoferițe trase pe dreapta, zilele acestea, pe DN1B, s-au ales cu dosare penale. Au fost oprite din cauza vitezei, dar polițiștii au constatat că aveau și permisele suspendate