Centrala de la Brazi nu poate fi repornită până la reluarea alimentării cu apă. Ministerul Energiei suplimentează producția din alte surse

centrala brazi ministerul energiei

O nouă ședință de lucru a fost convocată de urgență marți seară, la Ploiești, după ce OMV Petrom a oprit centrala de la Brazi, care nu mai putea fi alimentată cu apă pe fondul crizei de la Paltinu. Întâlnirea a urmărit, în principal, găsirea soluțiilor care să permită menținerea în funcțiune a rafinăriei.

Întâlnirea de marți seară a fost convocată de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, reprezentat la Ploiești de secretarul de stat Casian Nițulescu. La ședință au mai particopat președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, și prefectul județului, Daniel Nicodim. La discuții au fost invitați și reprezentanți ai OMV Petrom, Transelectrica, Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZ), Hidro Prahova, ISU Prahova și Termo Ploiești.

„ESZ va continua până miercuri seară asigurarea debitului de 87 l/s, necesar menținerii funcționării instalațiilor rafinăriei pentru următoarele 48 de ore, urmând ca ulterior debitul să fie limitat la 71 l/s. În paralel, Termo Ploiești va furniza 27 l/s de apă tratată către rafinărie. De miercuri seară, după realizarea bypass-ului de la Crângul Bot între Apa Nova și ESZ, livrarea va continua prin Termo Ploiești, la un debit de 41 l/s.

Aceste măsuri sunt esențiale pentru stabilizarea situației în intervalul critic de 72 de ore, astfel încât activitatea rafinăriei să poată continua fără întreruperi.

Funcționarea neîntreruptă a Rafinăriei OMV Petrom este vitală pentru securitatea energetică națională, iar toate instituțiile implicate rămân în coordonare permanentă până la revenirea ESZ la fluxul normal de alimentare”, au precizat reprezentanții CJ Prahova, la finalul ședinței de lucru.

Anterior, prefectul de Prahova anunțase că sunt căutate soluții astfel încât operatorii Termo și Apa Nova să poată furniza temporar apă pentru rafinărie.

În paralel, Ministerul Energiei ia măsuri pentru a compensa producția de energie asigurată în mod normal de centrala de la Brazi.

„Având în vedere situația din momentul de față, pe centrala de la Brazi nu ne putem baza. În urma ședinței, am ajuns la concluzia că rafinăria de la Brazi va funcționa în parametri normali. De săptămâna viitoare, de luni, cel târziu marți dimineață și centrala de la Brazi va putea să funcționeze în parametri normali, să livreze în sistemul energetic 800 MWh. În momentul de față, această energie pe care o producea centrala de la Brazi este suplimentată de alte surse stabile. În următoarele săptămâni stăm bine. Măsurile pe această perioadă de iarnă sunt asigurate”, a declarat marți seară, la Ploiești, secretarul de stat Casian Nițulescu.

Centrala Brazi a fost oprită marți, din cauza lipsei apei, situație apărută în contextul crizei de la Paltinu. Centrala nu poate fi repusă în funcțiune până la reluarea alimentării cu apă, eforturile actuale concentrându-se pe asigurarea funcționării rafinăriei și a necesarului de energie la nivel național.