VIDEO 🎦 Un autobuz TCE Ploiești, de pe traseul 104, a luat foc în zona Teleajen. Cauza incidentului

autobuz tce ploiești

Un incendiu a izbucnit luni, la un autobuz în Ploiești, pe strada Mihai Bravu, în cartierul Teleajen. Vehiculul aparține TCE Ploiești și efectua curse pe traseul 104.

Vehiculul circula pe traseul 104 Armoniei - Uztel.

„La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului 1 Ploiești.

Incendiul a fost lichidat în scurt timp, fără a fi înregistrate probleme deosebite. Acesta s-a manifestat la compartimentul motor. Nu se aflau călători la bordul autobuzului.

Cauza probabilă a incendiului: scurtcircuit electric”, a precizat ISU Prahova.