Un nou incendiu a izbucnit în Vărbilău, joi seară, la două zile după precedentul eveniment. Marți, o altă locuință a luat foc, din cauza coșului de fum neizolat corespunzător.
La locul incendiului s-au deplasat pompierii militari cu 2 autospeciale de stingere, însă intervenția s-a dovedit una extrem de dificilă, din cauza faptului că mașinile ISU nu puteau ajunge până la imobilul afectat.
„S-a transportat apa cu ajutorul unui utilaj pus la dispoziție de Primărie și se intervine cu motopompele din dotarea autospecialelor de intervenție”, au precizat reprezentanții Inspectoratului.
Un incendiu a lăsat o familie din Vărbilău fără acoperiș deasupra capului
Focul a afectat o suprafață de aproximativ 80 mp, dar, din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Foto cu caracter ilustrativ


