Ploiești: Incendiu la un depozit de uleiuri, la primele ore ale dimineții

Ploiești: Incendiu la un depozit de uleiuri, la primele ore ale dimineții
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Pompierii au fost alertați la primele ore ale dimineții de izbucnirea unui incendiu la un depozit de uleiuri de pe strada Conului din Ploiești.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 05.30, iar cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă s-au deplasat la intervenție. Totodată, pompierii au intervenit și cu o autoscară și un echipaj SMURD.

Odată sosite la locul intervenției, echipajele de pompieri au constat că incendiul se manifesta pe o arie restrânsă, de aproximativ 10 mp, fiind lichidat în cel mai scurt timp, fără a se înregistra probleme deosebite.”, a transmis ISU Prahova într-un comunicat de presă.

Pompierii prahoveni au intervenit în ultimele 24 de ore la 104 misiuni. Dintre acestea, 53 au fost situații de urgență, 45 urgențe medicale, iar 6 au fost alte misiuni și acțiuni operative.

De exemplu, miercuri dimineață, un grav accident de circulație a avut loc pe DN 1, în afara localității Florești, între o dubă și un camion. Șoferul dubei, de 37 de ani, a murit. Celălalt șofer a suferit mai multe răni și a fost dus la spital.

Detalii aici:

O altă intervenție din ultimele 24 de ore a fost în Ploiești, marți după-amiază, pe strada Carpenului, unde o locuință a luat foc din cauza unei țigări care a fost aruncată la coș fără a fi stinsă complet.

Image