fbpx

Prahoveancă sechestrată de fostul iubit. Bărbatul o amenința cu un cuțit când polițiștii au intrat peste ei

Prahoveancă sechestrată de fostul iubit. Bărbatul o amenința cu un cuțit când polițiștii au intrat peste ei

Polițiștii din Urlați au fost alertați, miercuri dimineață, de o femeie, cu privire la faptul că fiica sa ar fi fost luată de fostul concubin din stația de autobuz, iar tânăra de 29 de ani nu a mai putut fi contactată de atunci. Oamenii legii au găsit-o, într-adevăr, sechestrată de fostul iubit.

 

Mama a simțit că fata ei ar putea fi în pericol și a alertat Poliția, iar temerile sale s-au dovedit întemeiate.

“La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 08:15, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Urlați au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 29 de ani, ar putea fi în pericol, cunoscând faptul că fostul concubin a luat-o din stația de autobuz, iar aceasta nu îi mai răspunde la telefon.

În baza sesizării a fost constituită o echipă operativă care s-a deplasat la locuința bărbatului.

Având în vedere starea de pericol în care se putea afla femeia, polițiștii au pătruns în locuință, unde a fost găsit bărbatul care o amenința pe aceasta cu un obiect tăietor-înțepător”, a informat IJP Prahova.

.

Tânăra sechestrată de fostul iubit, eliberată după negocierile cu agresorul

După negocierile purtate cu acesta, bărbatul a renunțat la amenințări, s-a predat polițiștilor, care l-au imobilizat și condus la sediul unității de poliție în vederea continuării cercetărilor, au mai transmis reprezentanții IJP Prahova.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate, lovirea sau alte violențe și amenințare, iar bărbatul care și-a sechestrat fosta iubită a fost reținut, miercuri seară, pentru 24 de ore.

Foto cu caracter ilustrativ

Image
Image
Image

Publish modules to the "offcanvas" position.