Polițiștii prahoveni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au ridicat, în timpul celor șase percheziții derulate miercuri, în București, Prahova și Ilfov, peste 600 de kilograme de articole pirotehnice (petarde și artificii),deținute și comercializate ilegal de suspecții implicați în afacerea de sezon.
"Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 01.11.2023 –prezent a.c., persoanele implicate, care nu dețin calitatea de pirotehniști autorizați și nici nu reprezintă o societate comercială autorizată pentru deţinerea şi comercializarea articolelor pirotehnice, ar fi achiziționat materiale explozive, de pe raza municipiului București, le-ar fi depozitat la domiciliu, iar apoi le-ar fi comercializat către diferite persoane interesate, în municipiul Ploiești, cu precădere în proximitatea centrelor comerciale.
PRAHOVA. Un copil de 10 ani a fost rănit de explozia unei petarde. Poliția anchetează incidentul în cadrul unui dosar penal
În urma activităților desfășurate au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 620 de kilograme articole pirotehnice, categoriile F2, F3 și F4", a informat IJP Prahova.
Nouă persoane vor fi audiate în acest dosar.
Activitatea beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.
Cercetările sunt derulate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.
O femeie care avea la ea 100 de kilograme de artificii, pentru vânzare, a fost depistată de polițiști într-un cartier din Ploiești