Pompierii din Mizil au intervenit noaptea trecută pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins o gospodărie din comuna Fulga, sat Fulga de Sus.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului unei clădiri de locuit și la mai multe anexe gospodărești, pe o suprafață totală de aproximativ 400 mp.
Intervenţia pompierilor s-a făcut cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă și un echipaj SMURD, localizarea incendiului şi împiedicarea propagării acestuia la locuințele învecinate necesitând mari eforturi, potrivit comunicatului ISU Prahova.
Din fericire, nu au existat persoane surprinse sau animale afectate de incendiu.
Cauza probabilă a incendiului de la Fulga a fost efectul termic al curentului electric (cablu/conductor electric defect, în apropierea unor materiale combustibile).
Un nou incendiu violent în Prahova. Ard o locuință și două autoturisme
Recomandările pompierilor, în sezonul rece, către cetăţenii care utilizează curentul electric pentru încălzirea locuinţei sunt:
- să utilizeze întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;
- să utilizeze numai siguranţe omologate în tablourile electrice;
- să evite suprasolicitarea instalaţiilor electrice;
- să verifice periodic instalația electrică, numai cu personal autorizat.