Autoritățile caută soluții tehnice pentru a menține DN7C - Transfăgărășan deschis tot timpul anului, inclusiv pe tronsonul între Piscul Negru cu Cabana Bâlea Cascadă, un contract în acest sens fiind semnat, în vederea realizării studiului de fezabilitate.
Considerat cel mai frumos drum din România, Transfăgărășanul nu poate fi parcurs de la un capăt la altul decât în sezonul cald, iar autoritățile vor să schimbe acest lucru prin modernizarea tronosnului de peste 20 de kilometri pe care sunt nevoite să închidă circulația de toamna până primăvara târziu. CNAIR va plăti 8,4 milioane de lei, fără TVA, pentru identificarea soluției care să permită circulația pe DN7C și pe timp de iarnă. Lucrările de modernizare vor include, însă, și amenajări special destinate turiștilor, astfel încât zona să fie cât mai bine pusă în valoare, dacă tot va deveni mai accesibilă.
„S-a semnat contractul pentru elaborarea documentației necesară modernizării Transfăgărășanului, pe tronsonul cuprins între km 104 - km 130+800, cu ofertantul câștigător, Rutier Connex XXI SRL. Scopul acestui studiu de fezabilitate constă în determinarea soluțiilor tehnice care să permită menținerea Transfăgărășanului deschis pe toată durata anului între Piscul Negru și Cabana Bâlea Cascada, cum ar fi:
- copertine de protecție din beton
- lucrări de siguranță rutieră
- panouri de informare digitale la intrările pe Transfăgărășan (Curtea de Argeș/Cârțișoara) care să arate șoferilor numărul de locuri de parcare libere, condițiile meteo (vânt/polei/temperaturi)
- zone pentru parcări cu spații pentru comercianți și taxarea lor
- View Point
- închiderea sigură a tunelului de la Bâlea Lac
- îmbunătățirea siguranței în punctele negre cu risc de accidente”, a anunțat Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
CNAIR pregătește noi lucrări pe DN1. Este vizată o porțiune între Azuga și Predeal, unde există pericol de prăbușire
Pentru realizarea studiului de fezabilitate, finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027. Documentația trebuie să fie gata în cel mult 12 luni. „În baza acestui contract trebuie stabilite soluții tehnice a căror aplicare să permită circulația pe Transfăgărășan pentru o perioada de timp cât mai îndelungată (de preferat pe tot timpul anului), inclusiv pe secțiunea Piscul Negru - Cabana Bâlea Cascadă. Soluțiile identificate trebuie să ofere în primul rând un grad ridicat de siguranță a traficului rutier”, a precizat și Cristian Pistol, directorul CNAIR.
DN7C-Transfăgărășan are o lungime de 151 de kilometri, începând din comuna Bascov, județul Argeș, și terminându-se la intersecția cu DN1, între Sibiu și Brașov, în apropierea comunei Cârțișoara.