Ploieştiul, inclus oficial în topul celor mai poluate oraşe din România

Ploieştiul, inclus oficial în topul celor mai poluate oraşe din România

Ministrul Mediului a confirmat public ceea ce multă lume resimţea deja, anunţând că Ploieştiul este printre cele mai poluate oraşe din ţară şi că autorităţile locale sunt obligate să realizeze cât mai rapid planuri de îmbunătăţire a calităţii aerului. Ca şi cum bolile asociate acestui fenomen n-ar fi suficiente, autorităţile de mediu amintesc că România riscă să fie supusă unor penalităţi consistente impuse de UE.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat, săptămâna trecută, că 10 orașe din România trebuie să facă planuri preventive în ceea ce privește reducerea nivelului de poluare, la recomandarea instituțiilor europene, pentru a se evita o eventuală procedură de infringement. Anunţul vine în contextul în care trei municipii mari, Bucureşti, Iaşi şi Braşov, deja sunt în procedura de infringement, fiind monitorizate de Comisia Europeană. După o perioadă în care au fost avertizări şi discuţii, dar nu şi o validare oficială, de această dată şi Ploieştiul apare în acest aşa-zis top 13 al celor mai poluate oraşe din România, alături de cele trei de mai devreme şi de Craiova, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Brăila, Turnu Măgurele, Galați, Bacău și Pitești, conform declaraţiilor făcute de ministrul Alexe.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Avertizare de la Ministerul Mediului: Ploieştiul riscă amenzi de 140.000 de euro pe zi, din cauza noxelor auto

Pentru cele zece localităţi menţionate, primul pas este realizarea planurilor privind calitatea aerului. Primăria Ploieşti lucrează deja, de anul trecut, la acest document, alături de vecinii din Brazi. În urma măsurătorilor, cele două localităţi au fost obligate să-şi elaboreze un plan de mediu separat de celelalte din Prahova, care încă din 2019 au fost incluse într-un plan aprobat de Consiliul Judeţean, care cuprinde peste 120 de iniţiative, mai mult sau mai puţin originale, mai mult sau mai puţin de impact, lăsând mai degrabă senzaţia unui colaj de proiecte pe care autorităţile locale deja le aveau în gând şi care, dacă au avut o minimă tangenţă cu mediul, au fost adunate sub această etichetă drăguţă.

MAI MULTE DETALII AICI:

Autorităţile vor să rezolve poluarea din Prahova cu piste de biciclete şi anvelopări

Ministrul a mai explicat că, în cazul unui verdict nefavorabil, România va trebui să plătească penalităţi, către Comisia Europeană, de peste 100.000 de euro pe zi, numai în cazul Capitalei spre exemplu. Şi mai gravă decât amenzile este situaţia privind sănătatea publică, în contextul apariţiei tot mai multor studii referitoare la influenţele negative ale emisiilor din atmosferă şi la creşterea alarmantă a numărului de îmbolnăviri în anumite regiuni din ţară, inclusiv în zona Ploieşti-Brazi.

Citiţi mai multe detalii pe TelegramaPH.ro!

 

Image
Image
Image