Proiectul de modernizare a DJ 102I, pe ruta Valea Doftanei - Brădet, considerat alternativa la DN1 cel puţin până la apariţia autostrăzii, urmează să fie realizat de Compania Naţională de Investiţii. Consiliul Judeţean Prahova urmează să dezbată marţi un proiect de hotărâre privind predarea amplasamentului către CNI.
Noua şosea ar urma să traverseze muntele şi să lege judeţele Prahova şi Braşov, reprezentând alternativa la DN1 şi toată aglomeraţia de pe Valea Prahovei. Tronsonul dintre Câmpina şi Valea Doftanei este deja în curs de modernizare, printr-un proiect derulat de Consiliul Judeţean, în timp ce segmentul nordic, de altfel şi cel mai dificil, la Valea Doftanei şi până în localitatea braşoveană Brădet, aproape de Săcele, ar urma să fie realizat de Compania Naţională de Investiţii din subordinea Ministerului Dezvoltării. Amplasamentul a fost deja predat către CNI, însă au existat unele dezmembrări de terenuri în zonă, ceea ce explică proieczul actual, care vizează modificarea unei hotărâri din 2020 şi actualizarea listei cu terenurile cedate către CNI pentru derularea proiectului.
Alternativa la DN1 urmează să fie realizată de CNI
Conform proiectului de hotărâre care intră marţi în dezbaterea Consiliului Judeţean, urmează să fie predate către Compania Naţională de Investiţii cinci loturi de teren situate în comuna Valea Doftanei, aflate în proprietatea CJ Prahova şi care totalizează puţin peste 107.000 de metri pătraţi. Proiectul de hotărâre apare, conform documentaţiei tehnice aferente, ca urmare a modificării numerelor cadastrale şi a cărţilor funciare pentru o parte din terenurile vizate de hotărârea anterioară.
Proiectul dezbătut marţi de Consiliul Judeţean Prahova reprezintă mai degrabă o formalitate birocratică, însă poate avea o importanţă foarte mare în evoluţia generală a investiţiei pentru amenajarea noii şosele pe ruta Câmpina - Valea Doftanei - Brădet, care ar urma să asigure alternativa la DN1. Tot acest tronson ar urma să fie completat de un alt proiect ambiţios al Consiliului Judeţean, cel de amenajare a unei variante ocolitoare Băneşti - Valea Doftanei, care să înceapă din DN1, să ocolească municipiul Câmpina şi apoi să intre în DJ 102I.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!