Anunțul CNAIR despre proiectul viitorului drum expres Găești - Ploiești. Contract de peste 22 de milioane de lei, pentru documentație

găești ploiești

Ministerul Transporturilor și CNAIR au convenit încheierea contractului de finanțare pentru proiectul „Elaborare Studiu de fezabilitate și proiect tehnic de Execuție pentru Drum expres Găești - Ploiești”. Documentația ar trebui să fie gata în aproximativ patru ani.

„Obiectivul general al proiectului este de a spori eficiența economică a rețelei de transport din România și de a aduce îmbunătățiri în ceea ce privește viteza de călătorie între Găești și Ploiești, îmbunătățind astfel și conectivitatea la nivel regional.

Analiza fluxurilor de trafic din Modelul Național de Transport arată că standardul potrivit pentru acest proiect este cel de drum expres. Proiectul asigură o conexiune la profil de drum expres între 2 centre economice intens dezvoltate ale Regiunii Sud - Muntenia”, se arată în comunicatul CNAIR.

Valoarea totală a proiectului este de 22.594.999.99 lei. Valoare eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor (FEDR) este de 7.649.657.86 lei, echivalentă cu 40 % din valoarea totală eligibilă aprobată. Valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului, reprezentând co-finanțare publică de 60%, este de 11.474.486.80 lei.

Perioada de implementare nu trebuie să treacă de 31 decembrie 2029.

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Transport.

Foto din arhivă