Directorul Termoficare Prahova, noul operator de termie din Ploiești, a avut, vineri, o întâlnire cu conducerea Primăriei Ploiești, de la care fiecare dintre cele două părți a ieșit cu propriile concluzii despre ce se va întâmpla, de săptămâna viitoare, cu furnizarea de apă caldă.
Întâlnirea derulată la Primăria Ploiești, la care au participat directorul Mihai Savin și primarul Andrei Volosevici, s-a încheiat cu puțin timp înaintea ședinței Consiliului Local Ploiești, programată să înceapă la ora 11.30. Reprezentantul operatorului Termoficare Prahova a fost singurul care a făcut declarații, precizând pentru presa locală de față la finalul întâlnirii că furnizarea apei calde va fi închisă de luni, iar, ținând cont de inerția sistemului, ploieștenii nu vor mai beneficia de acest serviciu de marți. Mihai Savin a mai precizat că măsura va afecta inclusiv spitale, iar în ceea ce privește soluția despre care s-a discutat în aceste zile, aceea a închirierii a două cazane mobile, operatorul nu a ajuns la o înțelegere cu autoritățile.
La câteva minute distanță, în ședința CL Ploiești, primarul Andrei Volosevici a spus că se caută, în continuare, soluții legale la această problemă și a dat asigurări că apa caldă nu va fi oprită.
Interpelat de consilierul local Simona Uță, cu privire la declarația directorului Termoficare Prahova, primarul Ploieștiului a lăsat să se înțeleagă faptul că aceasta ar fi fost dată anterior întâlnirii avute și că discuțiile rămân deschise.
Vedeți mai jos discuțiile purtate vineri, în ședința Consiliului Local Ploiești, cu privire la oprirea furnizării apei calde:
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!